Fostul președinte Traian Băsescu a cerut Administrației prezidențiale plata retroactivă a indemnizației de fost șef de stat și alocarea unei locuințe de protocol, după decizia Curții Constituționale care l-a repus în drepturi, potrivit unui răspuns al Președinției transmis către Antena 3 CNN.
Pe agenda ședinței de Guvern de vineri se află o hotărâre pentru atribuirea unei reședințe de protocol pentru persoane care au avut calitatea de șef de stat.
„Domnul Traian Băsescu, fost Președinte al României în perioadele 2004-2009 și 2009-2014, a formulat către Administrația Prezidențială o cerere prin care solicită să se dispună măsurile necesare în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor
drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, cu modificările și completările ulterioare (…), urmare Curții Constituționale a României nr. 319/2025”, a precizat Administrația prezidențială.
Președinția precizează că a luat act de publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, la 1 august, moment de la care a pus în aplicare hotărârea.
Amintim că, la 1 iulie 2025, Curtea Constituțională a decis să îi redea lui Traian Băsescu drepturile de fost șef de stat, precum locuința de protocol și o indemnizație lunară, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Băsescu pierduse aceste drepturi în 2022 după ce Curtea Supremă a decis că acesta a colaborat cu Securitatea comunistă, iar o lege votată în 2021 le interzice foștilor demnitari colaboratori cu Securitatea să se bucure de drepturile cuvenite.
Administrația prezidențială a precizat, în răspunsul transmis către Antena 3 CNN, că, „prin aceeași adresă, domnul Traian Băsescu a învederat Administrației Prezidențiale faptul că este îndreptățit la plata indemnizației lunare în cunatum de 75% din indemnizația acordată Președintelui României aflat în exercițiul funcției, începând cu data de 23.03.2022, dată de la care Administrația Prezidențială a încetat plata indemnizației. Cu privire la cuantumul sumei, în acest moment nu poate fi comunicat în acest moment, având în vedere existența, pe rolul Curții de Apel București, a Dosarului nr. 4765/2/2022”.
Președinția a precizat, totodată, că nu are atribuții în privința alocării unei reședințe foștilor șefi de stat și nici pentru punerea la dispoziție a serviciilor SPP.
Pe agenda ședinței de Guvern de vineri figurează un proiect de hotărâre privind „schimbarea destinaţiei unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” din locuinţă de protocol în reşedinţă oficială și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.60/2015 privind schimbarea regimului juridic al unui imobil și pentru atribuirea destinației acestuia ca reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”.
Proiectul nu este public.
Prin Hotărârea 60/2015, Guvernul Ponta i-a alocat lui Traian Băsescu, în calitate de fost șef de stat, casa din strada Gogol ca reședință oficială.
De menționat că nici fostului președinte Klaus Iohannis nu i-a fost alocată deocamdată o reședință de protocol.
News
Călin Georgescu, în fața deciziei finale! Judecătorii au dat, pe 1 septembrie, verdictul
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia instanței din 1 septembrie Judecătoria Sectorului 1 din Capitală a decis luni, 1…
Călin Georgescu, furios după decizia instanței: „Un abuz total împotriva dreptății și adevărului”
Călin Georgescu, la IPJ Ilfov, 18 august 2025 FOTO: captură video Youtube/Realitatea PLUS Judecătoria Sectorului 1 din Capitală a menținut…
Simion protestează în Parlament: Georgescu e târât săptămânal la control judiciar doar pentru că a câştigat alegerile
George Simion şi parlamentarii AUR (AUR) Parlamentarii AUR – în frunte cu George Simion – au protestat, luni, la deschiderea…
Din ce trăiește Călin Georgescu? Fără venituri, dar cu bodyguarzi, mașină cu șofer și bani de vacanțe.
Călin Georgescu, fost candidat la președinție, pare să ducă un stil de viață imposibil de susținut din veniturile declarate. Deși…
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar
Călin Georgescu. Foto: Profimedia Images Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care…
Marcel Ciolacu, reacție după audierea lui Călin Georgescu! Ce declarații importante a făcut liderul PSD
Premierul Marcel Ciolacu a reacționat miercuri după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și condus la audieri la…
End of content
No more pages to load