Ilie Bolojan a anunțat că majorările de impozite pe locuințe nu vor intra în vigoare anul viitor. Premierul a confirmat că, pentru moment, nu se va aplica impozitarea la nivelul valorii de piață a imobilelor, deoarece primăriile nu au încă programele informatice necesare pentru evaluări.
schimbările amânate pentru 2027
„Acest lucru se va face într-un an aproximativ, iar astăzi ceea ce își propune Guvernul împreună cu autoritățile locale este să facem câteva modificări la actualul sistem de impozitare în așa fel încât el să poată fi aplicat simplu”, a spus Ilie Bolojan la Antena 1.
Potrivit Profit.ro, Ministerul Finanțelor a decis să renunțe la introducerea din 2026 a impozitării la valoarea de piață pentru persoanele fizice, pentru că nu există suficient timp ca sistemele informatice și mecanismele de evaluare să fie gata.
Astfel, măsura a fost împinsă către 2027. Pentru anul 2026 va fi aplicat un mecanism tranzitoriu, menit să aducă o impozitare mai apropiată de valoarea reală de piață. La persoanele juridice, unde se folosește deja evaluarea pentru stabilirea impozitelor, nu sunt prevăzute schimbări.
Impozitarea la valoarea de piață fusese stabilită inițial pentru 1 ianuarie 2025, conform legii adoptate de Parlament în 2022, odată cu ordonanța 16. Din motive electorale, termenul a fost mutat pentru 1 ianuarie 2026. Cum implementarea a întârziat și nu mai există timp pentru finalizarea sistemului până la sfârșitul acestui an, Guvernul ia acum în calcul o nouă amânare.
Pentru 2026, varianta propusă este ca impozitele să fie ajustate prin modificarea valorilor impozabile prevăzute în Codul Fiscal. În prezent, valoarea impozabilă a unei clădiri rezidențiale se calculează în funcție de zonă, rangul localității și materialele folosite la construcție. Cota de impozit aplicată este cuprinsă între 0,08% și 0,2%, iar în majoritatea localităților este menținută la nivelul minim.
Vicepremierul Barna Tanczos a explicat că impozitul pe clădirile rezidențiale ar putea urca cu procente considerabile.
„Momentan vorbim de un procent între 60% și 70%. La finalul discuțiilor vorm avea varianta finală. Este și o discuție pe care o poartă România de ani de zile cu Comisia Europeană. Analizele Comisiei și chiar anlizele Ministerului Finanțelor arată că foarte multe comune nu majorează periodic impozitele, așa cum ar trebui, și, în foarte multe situații, primăria se bazează foarte mult pe veniturile de la centru și foarte puțin pe veniturile proprii. Este o majorare necesară pentru consolidarea bugetelor locale, astfel încât aceste primării să devină cât de cât independente financiar și să poată asigura resursele pentru proiectele de dezvoltare”, a declarat vicepremierul la Digi 24.
El a subliniat că primăriile nu dispun de suficienți bani pentru proiectele de investiții și, de aceea, este nevoie de o creștere a impozitelor locale.
„Pentru a echilibra această situație, propunerea este de a majora cu aceste procente impozitele locale la autoturisme și la clădiri. Vor avea loc în continuare discuții pentru o formulă de calcul. Inclusiv discuții dacă mașinile electrice, inclusiv cele scumpe, să fie scutite de impozit sau nu”, a adăugat vicepremierul.
Astfel, 2026 ar urma să aducă schimbări printr-un mecanism intermediar, până la aplicarea impozitării la valoarea de piață începând cu anul 2027. În această perioadă, Guvernul și autoritățile locale trebuie să pregătească sistemele informatice și să stabilească regulile clare de evaluare, pentru ca trecerea la noul mod de calcul să se facă fără blocaje
News
Fericire enormă pentru Călin Georgescu. Americanii au dat anunțul care l-ar face președinte.
Călin Georgescu pare să beneficieze deja de sprijinul deplin al lui Elon Musk, unul dintre principalii susținători ai noii administrații…
Surpriza dimineții cu impact global: Donald Trump face anunțul pe care nimeni nu-l mai aștepta
Președintele american Donald Trump a făcut un anunț surprinzător miercuri, după o videoconferință cu liderii europeni și cu președintele ucrainean…
Scandal fără precent între România și Rusia. Anunțul oficial
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat vineri că l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse la București, în urma atacurilor aeriene…
Ilie Bolojan bolojan provoacă un cutremur în sistemul de pensii. Este știrea dimineții
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că pensiile speciale vor fi incluse în următoarele pachete de măsuri ale guvernului, cel târziu în al doilea…
EXCLUSIV. Mâna dreapta a lui George Simion, anunț de ULTIMA ORĂ: „Dacă AUR…”
Partidul AUR ia în calcul o măsură extrem de controversată: exproprierea acțiunilor deținute de compania austriacă OMV la Petrom, în scopul…
Mesaj fară precedent de la Călin Georgescu pentru Nicușor Dan, la asta nu se aștepta nimeni
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a lansat joi seara un atac virulent la adresa lui Nicușor…
End of content
No more pages to load