Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că i s-a interzis eurodeputatei Diana Iovanovici-Șoșoacă accesul în Ucraina, pentru o perioadă de trei ani. Liderul SOS nu a rămas indiferent.
Anunțul oficialilor ucraineni
Decizia celor din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) vine după ce Diana Șoșoacă i-ar fi trimis o scrisoare președintelui Vladimir Putin, la scurt timp după ce candidatura sa a fost respinsă de Biroul Electoral Central.
De asemenea, oficialii din SBU susțin că Șoșoacă contestă suveranitatea Ucrainei și granițele sale recunoscute internațional, mai ales în regiunile sale vestice și sud-vestice.
SBU a menționat că va continua să monitorizeze și să documenteze activitățile considerate subversive ale cetățenilor străini care amenință securitatea Ucrainei. Mai mult, oficialii vor lua măsuri suplimentare pentru protejarea intereselor naționale și pentru menținerea ordinii de drept.Reacția Dianei Șoșoacă
Liderul SOS România, Diana Șoșoacă, nu a fost indiferentă la anunțul oficialilor SBU. Aceasta susține că a fost informată cu privire la o amenințare „serioasă și iminentă” la adresa vieții ei.
De asemenea, în postarea de pe Facebook, Șoșoacă face declarații controversate cu privire la Ucraina. Mai mult, ea subliniază faptul că nu o interesează interdicția impusă.
Am fost informată că există o amenințare foarte serioasă și iminentă la adresa vieții mele prin faptul că Serviciul Secret al Ucrainei SBU a ieșit în față cu acest anunț în loc să lase MAE ucrainean să se ocupe de comunicare. SBU arată în acest fel că se ocupă în mod direct de mine. SBU este acel serviciu infam care organizează asasinate în străinătate…
Eram interzisă și înainte. Având în vedere că statul Ucraina nu există, că este un stat artificial și a cărui putere ilegală și neconstituționala îmi discriminează românii din Bucovina de Nord, Bugeac, Hotin etc… ignor și nu dau doi bani pe interdicția lor. EU VOI INTRA ORIUNDE, ORICÂND, ORICUM PE PĂMÂNTUL NOSTRU ROMÂNESC DIN BUCOVINA DE NORD. BUCOVINA DE NORD ESTE ROMÂNIA!
Iar ăștia ce se dau a fi stat ucrainean au demonstrat azi că sunt neofasciști și criminali. JOS ZELENSKI! TRĂIASCĂ BUCOVINA LIBERĂ ȘI UNITĂ CU PATRIA MAMĂ ROMÂNIA”, a transmis Șoșoacă pe pagina ei de Facebook.
News
Călin Georgescu, în fața deciziei finale! Judecătorii au dat, pe 1 septembrie, verdictul
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia instanței din 1 septembrie Judecătoria Sectorului 1 din Capitală a decis luni, 1…
Călin Georgescu, furios după decizia instanței: „Un abuz total împotriva dreptății și adevărului”
Călin Georgescu, la IPJ Ilfov, 18 august 2025 FOTO: captură video Youtube/Realitatea PLUS Judecătoria Sectorului 1 din Capitală a menținut…
Simion protestează în Parlament: Georgescu e târât săptămânal la control judiciar doar pentru că a câştigat alegerile
George Simion şi parlamentarii AUR (AUR) Parlamentarii AUR – în frunte cu George Simion – au protestat, luni, la deschiderea…
Din ce trăiește Călin Georgescu? Fără venituri, dar cu bodyguarzi, mașină cu șofer și bani de vacanțe.
Călin Georgescu, fost candidat la președinție, pare să ducă un stil de viață imposibil de susținut din veniturile declarate. Deși…
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar
Călin Georgescu. Foto: Profimedia Images Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care…
Marcel Ciolacu, reacție după audierea lui Călin Georgescu! Ce declarații importante a făcut liderul PSD
Premierul Marcel Ciolacu a reacționat miercuri după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și condus la audieri la…
End of content
No more pages to load