Nicuşor Dan a fost întrebat dacă va mai contracta specialiști pe IT care să vadă ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, așa cum a spus în campania electorală, pentru o discuție în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
„Nu este prima, prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul. Imediat după”, a spus Nicușor Dan într-o declarație acordată presei în fața locuinței sale.
Nicuşor Dan a fost întrebat, în aprilie, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă va veni cu un raport detaliat despre anularea alegerilor prezidenţiale, în cazul în care va ajunge preşedintele României.
Fără discuţie, da”, a afirmat atunci Nicuşor Dan. Întrebat dacă este suficient ce s-a publicat despre anularea alegerilor, el a răspuns: „Nu, nu e deloc suficient ce s-a publicat până acum. (…) Pe de altă parte, noi am avut nişte progrese, chiar dacă relativ timide, în sensul că acum o lună nu aveam dovada faptului că Bogdan Peşchir a plătit un milion de euro. Acum trei săptămâni cred că a fost, a existat această probă pe care Parchetul a făcut-o şi îmi închipui că sunt nişte investigaţii în curs. Cred că pe o temă aşa de importantă şi pentru cetăţenii români şi pentru comunitatea internaţională, mai ales partenerii noştri occidentali, preşedintele României trebuie, fără să dea detalii din anchetă, din dosare efective, trebuie să spună pe unde suntem cu cercetările”.
Preşedintele Nicuşor Dan a explicast marţi de ce a estimat la două săptămâni termenul la care voma avea un nou Guvern, afirmând că într-o coaliţie cu mulţi parteneri apar tensiuni pe diferite subiecte şi atunci este bine ca lucrurile pe care este posibil să existe divergenţe să fie scrise. El a anunţat că marţi va avea întâlnire cu comisia tehnică pe buget. ”Există o Comisie Tehnică pe buget, deficit, există vreo 15 comisii pe celelalte subiecte şi există discuţia liderilor. O să mă întâlnesc astăzi cu ei să vedem pe unde suntem”, a precizat Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan a fost întrebat, marţi, în cât timp estimează că vom avea noul Guvern. ”Cam în două săptămâni estimez. De ce? Asta pentru că – şi mulţi din reprezentanţii partidelor au fost de acord cu mine – este că într-o coaliţie cu mulţi parteneri apar tensiuni pe diferite subiecte şi atunci este bine ca multe din – evident că nu o să putem să prevedem tot – dar multe din lucrurile pe care ne aşteptăm să avem divergenţe să fie scrise”, a afirmat Nicuşor Dan.
Întrebat dacă are un nume de premier în afara lui Ilie Bolojan, preşedintele României a răspuns: ”Discuţia este în curs”.
El a fost întrebat dacă sunt elemente asupra cărora s-au pus de acord toate partidele în aceste discuţii. ”O să vedem. Mai avem o întâlnire astăzi şi cu Comisia Tehnică, şi cu…Există o Comisie Tehnică pe buget, deficit, există vreo 15 comisii pe celelalte subiecte şi există discuţia liderilor. O să mă întâlnesc astăzi cu ei să vedem pe unde suntem”, a explicat Nicuşor Dan.
News
Dezvăluire despre Călin Georgescu S-a aflat adevărul ascuns bine:
Călin Georgescu este ținta unor critici vehemente lansate de profesorul Adrian Papahagi, care îl acuză de legături cu structuri de…
Călin Georgescu, mesaj de ultimă oră despre viitor. Fostul candidat la prezidențiale s-a afișat alături de George Simion și Ana Maria Gavrilă
Călin Georgescu, un nume important în politica din România, a transmis un mesaj puternic și clar în urma deciziei Biroului…
ȘOC TOTAL! Cine este cu adevărat Călin Georgescu? Adevărul ascuns timp de 30 de ani a ieșit la iveală!
„Tot ce ai știut despre el e o minciună. Planul a fost scris dinainte ca tu să te naști.” România…
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți
Ion Cristoiu, jurnalist și comentator de renume, a vorbit recent despre anularea alegerilor prezidențiale din România, catalogând acest eveniment drept…
Se întoarce Călin Georgescu?! Anunțul răstoarnă România: Planul merge așa cum a fost gândit.
Anamaria Gavrilă, președintele Partidului Oamenilor Tineri (POT), a lansat un mesaj de ultim moment cu privire la revenirea lui Călin…
Decizia lui Bolojan despre pensii
Premierul Ilie Bolojan a anunțat creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani, precum și majorarea vechimii necesare pentru pensionare de la…
End of content
No more pages to load