Curtea Constituțională a României s-a reunit sâmbătă, la ora 14:00, pentru a analiza două contestații privind înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025.
CCR a respins cele două contestații depuse împotriva lui Călin Georgescu.
„În ședința din data de 8 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere patru contestații.
În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile contestațiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege.
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, a fost primul mesaj transmis de reprezentanții CCR.
Judecătorii CCR au examinat plângerile depuse de Maria Cristina Berinde și Violeta Valentina Terțiu împotriva candidaturii acestuia. Totodată, Curtea va analiza și două contestații referitoare la respingerea candidaturii lui Petre Mîndru, al cărui dosar nu a fost acceptat de Biroul Electoral Central, fiind considerat incomplet și transmis prin e-mail.
În plus, candidatura lui Călin Georgescu face obiectul altor două contestații depuse la BEC de rectorul SNSPA, Remus Pricopie, și de avocatul Bogdan IonescuRectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a depus, în scris, la Biroul Electoral Central (BEC), o contestaţie la înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu la funcţia de preşedinte al României din anul 2025, în temeiul dispoziţiilor art. 27 şi urm. din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv ale Constituţiei României.
Contestaţia se bazează pe argumente solide de natură constituţională şi juridică, care evidenţiază incompatibilitatea discursului şi comportamentului candidatului cu valorile democratice şi constituţionale ale statului român”, a transmis, vineri, SNSPA, într-un comunicat de presă.
Avocatul Bogdan Ionescu este a doua persoană care a contestat la Biroul Electoral Central candidatura lui Călin Georgescu, după rectorul SNSPA Remus Pricopie, afirmând că Georgescu „are declaraţii absolut şocante pentru orice persoană de bun simţ şi de bună credinţă”. Contestatarul candidaturii lui Georgescu a explicat că prin „ideologie profund antisemită, profund homofobă, pro-antonesciană” Georgescu încalcă limitele Constituţiei, iar astfel candidatura sa nu îndeplineşte „condiţiile de eligibilitate pe plan constituţional”.
Georgescu şi-a depus vineri dosarul de candidatură, iar BEC are termen 48 de ore petnru a se pronunţa asupra candidaturii sale.
News
Marcel Ciolacu, reacție după audierea lui Călin Georgescu! Ce declarații importante a făcut liderul PSD
Premierul Marcel Ciolacu a reacționat miercuri după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și condus la audieri la…
Călin Georgescu RĂMÂNE sub control judiciar. Fostul candidat la prezidențiale denunță „un abuz total împotriva legii”
Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar încă 60 de zile, după ce Judecătoria Sectorului 1 București…
Protestul susținătorilor lui Călin Georgescu a degenerat: mai mulți jandarmi au fost loviți, iar manifestanții au părăsit Piața Victoriei fără permisiune. Update
Se desfășoară proteste în Piața Victoriei. Sute de persoane s-au adunat pentru a-și arăta susținerea față de Călin Georgescu. Spiritele s-au…
Ilie Bolojan amenință cu demisia! Ce spune PNL despre viitorul guvernării
Premierul Ilie Bolojan a pus presiune pe partenerii din coaliția de guvernare, avertizând că va demisiona dacă până pe 15 septembrie nu va fi adoptată…
Ursula von der Leyen a dat vestea cea mare după discuția cu președintele Nicușor Dan. Decizia este istorică pentru România
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut luni o conferință de presă comună cu președintele României, Nicușor Dan, la Baza…
Cuvintele scrise de presa internațională despre Călin Georgescu. Toata lumea e socata…
Rezultatele alegerilor prezidențiale din România au creat valuri în presa internațională, atunci când pro-rusul Călin Georgescu a ajuns în turul…
End of content
No more pages to load