Anchetă: O „armată digitală” plătită de Rusia a fost folosită în slujba penalului Călin Georgescu

Sute de conturi cu identități false, în spatele cărora stau activiști reali ai Blocului „Victorie”, controlat de Ilan Șor de la Moscova, au fost create pentru a răspândi propagandă rusească pe TikTok și Facebook, arată o investigație sub acoperire a publicației Ziarul de Gardă.

Deși scopul principal al rețelei finanțate de Rusia a fost legat de alegerile din Republica Moldova, activiștii pro-ruși au avut sarcina în februarie 2025 să posteze la foc automat mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul pro-rus anchetat în România.

Proiectul „InfoLider” a fost folosit și în susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la președinția României, lider suveranist, cercetat penal pentru constituirea ori sprijinirea grupărilor ce au caracter fascist, rasist, xenofob sau antisemit. Când Georgescu a fost reținut de autoritățile din România, celor din rețea li s-a cerut să scrie mesaje în susținerea acestuia. Postările erau însoțite de hashtaguri precum: #NuRomânia, #NuEU, #Nuglobaliștilor, #Crizademocrației. Toate postările trebuiau expediate în chatbotul „InfoLider” – pentru a fi contabilizate.

Toate postările acestei ”armate digitale” pro-ruse sunt monitorizate riguros, iar comunicarea este coordonată prin grupuri și canale secrete de Telegram, arată investigația citată.

Câteva luni la rând, așa-numiții „activiști responsabili de comunicare” ai Blocului „Victorie” au fost instruiți online de o echipă de curatori vorbitori de limbă rusă cum să folosească rețelele sociale și cum să păcălească algoritmii pentru a obține un impact cât mai mare.

Ulterior, „activiștii” au fost înarmați cu texte propagandistice antieuropene, aliniate la narațiunile de propagandă rusă, și au început a bombarda zilnic spațiul online, acționând ca o armată digitală a Kremlinului împotriva Republicii Moldova, ținta fiind alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

Deși inițial nu se discuta despre plăți pentru aceste activități, ulterior, din rândul celor mai sârguincioși activiști ai rețelei Șor, a fost selectat un detașament de mercenari plătiți direct de la Moscova.

După ce Rusia a cumpărat, prin rețeaua coordonată de Ilan Șor, voturile a zeci de mii de cetățeni la alegerile prezidențiale și referendumul din toamna anului 2024, fără a reuși să le deturneze, gruparea nu și-a oprit activitatea. Dimpotrivă. Pregătirile pentru alegerile parlamentare din 2025 au început imediat după cel de-al doilea tur al prezidențialelor.

Ziarul de Gardă a documentat, din nou sub acoperire, activitățile rețelei, de această dată din mediul online. În această investigație vă arătăm, pas cu pas, cum s-a format, cum s-a extins și cum s-a consolidat o adevărată fermă de trolli, coordonată direct de la Moscova, ce narațiuni răspândește, pe cine promovează și pe cine atacă.

„Vreau să vă mai spun că pe 23 februarie voi trimite primele liste pentru plăți, de aceea, cei care aveți conturi PSB dar nu ați intrat în cabinetele personale, intrați în ele. Și mai ales cei care nu au îndeplinit unele sarcini, să le îndepliniți, ca să pot să garantez pentru voi, să spun că în prima lună învățăm, iar în martie vom lucra mult mai responsabil și vom avea o atitudine serioasă. Trebuie să înțelegeți, nu mai suntem la instruire, ci la lucru, iar munca se plătește. Se plătește, hai să vă spun, se plătește direct de la Moscova. Nu se plătește din partea blocului, se plătește de la Moscova”, a anunțat la un moment dat liderul informal al comunității pro-ruse.