Premierul Ilie Bolojan consideră că o eventuală grevă în educație nu ar fi întemeiată, întrucât, spune el, toate normele profesorilor au fost acoperite, relatează Agerpres.
„Sunt convins că având în vedere faptul că toţi profesorii care trebuiau să primească acele două ore în plus au fost rezolvaţi – deci, nu există probleme în care oameni care sunt în sistemul de învăţământ nu au normă întreagă în momentul de faţă –, nu se justifică o grevă în sistemul de învăţământ. Sper să nu ajungem acolo, cu toate discursurile şi cu toate discuţiile, uneori contondente, care au avut loc, cel puţin din declaraţiile sindicatelor”, a declarat Bolojan pentru Europa FM.
Șeful Executivului a mai adăugat că este „foarte probabil” să nu participe la deschiderea noului an școlar.
„Particip, în general, destul de rar la acest tip de festivităţi. Cred că, în contextul atmosferei pe care o avem în această perioadă, cred că luni va fi o zi de lucru bună la Guvern”, a precizat el.
Normă mărită, salarii menținute
Bolojan a subliniat că salariile profesorilor nu au fost reduse, însă odată cu creșterea normei didactice cu două ore, cadrele didactice vor munci cu aproximativ 10% mai mult.
„Această măsură a fost luată datorită normei didactice de 16 ore sau de 18 ore pentru cei debutanţi, care era una dintre cele mai mici din Europa. Acesta este adevărul, oricât s-ar supăra, impus şi de constrângerile pe care le avem. E adevărat că numărul de norme didactice care erau la plata cu ora – aproximativ 30.000 de norme didactice faţă de cele 150.000 de posturi de titular – s-a redus la jumătate. Şi vor fi sau mai puţini suplinitori în sistemul de învăţământ, sau mai puţine ore disponibile la plata cu ora. Aceasta este realitatea de la caz la caz”, a explicat premierul.
Plata cu ora, ajustată la nivelul universitar
Prim-ministrul a mai precizat că remunerația pentru plata cu ora a fost diminuată, pentru a se alinia cu cea din mediul universitar.
„Plata pe oră a scăzut pentru că era mai mare decât plata cu ora în sectorul universitar şi aproape dublă faţă de plata cu ora normală. Prin urmare, s-a dus la acelaşi nivel. Şi, da, sunt de acord că fiecare om care poate câştiga la plata cu ora o sumă mult mai mare este mai stimulat să facă acele ore suplimentare. Dar acestea sunt datele… A luat aceste decizii Guvernul şi acestea sunt posibilităţile pe care le avem în acest moment. A spune alte lucruri… i-am minţi pe români. Şi eu caut să le spun adevărul”, a conchis Ilie Bolojan.
News
Fericire enormă pentru Călin Georgescu. Americanii au dat anunțul care l-ar face președinte.
Călin Georgescu pare să beneficieze deja de sprijinul deplin al lui Elon Musk, unul dintre principalii susținători ai noii administrații…
Surpriza dimineții cu impact global: Donald Trump face anunțul pe care nimeni nu-l mai aștepta
Președintele american Donald Trump a făcut un anunț surprinzător miercuri, după o videoconferință cu liderii europeni și cu președintele ucrainean…
Scandal fără precent între România și Rusia. Anunțul oficial
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat vineri că l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse la București, în urma atacurilor aeriene…
Ilie Bolojan bolojan provoacă un cutremur în sistemul de pensii. Este știrea dimineții
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că pensiile speciale vor fi incluse în următoarele pachete de măsuri ale guvernului, cel târziu în al doilea…
EXCLUSIV. Mâna dreapta a lui George Simion, anunț de ULTIMA ORĂ: „Dacă AUR…”
Partidul AUR ia în calcul o măsură extrem de controversată: exproprierea acțiunilor deținute de compania austriacă OMV la Petrom, în scopul…
Mesaj fară precedent de la Călin Georgescu pentru Nicușor Dan, la asta nu se aștepta nimeni
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a lansat joi seara un atac virulent la adresa lui Nicușor…
End of content
No more pages to load