George Simion şi parlamentarii AUR (AUR)
Parlamentarii AUR – în frunte cu George Simion – au protestat, luni, la deschiderea sesiunii parlamentare împotriva aşa-ziselor “abuzuri” şi “a folosirii justiţiei ca armă politică”.
Este vorba despre dosarele în care este vizat fostul prezidenţiabil pro-rus Călin Georgescu.
“Călin Georgescu este târât săptămânal la control judiciar doar pentru că a câştigat alegerile din noiembrie, iar acest lucru înseamnă umilirea poporului român”, a acuzat AUR.
“În ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, AUR condamnă modul abuziv în care Călin Georgescu este târât prin furcile caudine ale justiţiei. Este inacceptabil ca justiţia să fie folosită ca instrument politic împotriva unui om care şi-a exprimat opiniile şi a atras atenţia asupra problemelor reale ale României şi care a fost votat de milioane de români”, a transmis partidul condus de George Simion.
Protestul vine în ziua în care judecătorii au hotărât prelungirea măsurii de control judiciar în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care este cercetat pentru propagandă legionară.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dispus trimiterea în judecată a lui Georgescu, aflat sub control judiciar, pentru promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de genocid contra umanităţii şi crime de război, precum şi a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).
Conform rechizitoriului, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace şi la mai multe momente (16 iunie 2020, septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), idei şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:
Mobilizarea masivă a naţiunii pentru regenerare şi renaştere prin „palingeneză” – crearea „omului nou”, sub auspiciile misticismului creştin-ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a mijloacelor violente;
Necesitatea unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, capabil să pună în aplicare acest proces;
Glorificarea exagerată a trecutului istoric în contrast cu prezentul, marcat de afectarea profundă a demnităţii naţionale şi plasarea comunităţii într-un rol de victimă, atribuit unor inamici externi identificaţi artificial;
Ultranaţionalism populist, având la bază un nucleu mitic creştin;
Cultul mareşalului Ion Antonescu, condamnat definitiv pentru crime de război, elogiat ca erou naţional, al cărui discurs, gesturi şi ton de voce au fost imitate aproape identic, inclusiv prin efectuarea salutului legionar în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor pandemice, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pe 2 octombrie 2021.
În mod concret, s-a constatat că Georgescu a făcut de-a lungul timpului în interviuri, declaraţii şi postări online o susţinere constantă a ideologiei legionare şi legături în mediul neolegionar cu promotori ai acestei ideologii, cu scopul de a produce o schimbare a percepţiei asupra Mişcării Legionare, încercând să normalizeze şi să revitalizeze legionarismul şi figurile istorice conexate acestuia. A făcut multiple afirmaţii elogioase la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa şi alţii, potrivit sursei citate.
News
Fericire enormă pentru Călin Georgescu. Americanii au dat anunțul care l-ar face președinte.
Călin Georgescu pare să beneficieze deja de sprijinul deplin al lui Elon Musk, unul dintre principalii susținători ai noii administrații…
Surpriza dimineții cu impact global: Donald Trump face anunțul pe care nimeni nu-l mai aștepta
Președintele american Donald Trump a făcut un anunț surprinzător miercuri, după o videoconferință cu liderii europeni și cu președintele ucrainean…
Scandal fără precent între România și Rusia. Anunțul oficial
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat vineri că l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse la București, în urma atacurilor aeriene…
Ilie Bolojan bolojan provoacă un cutremur în sistemul de pensii. Este știrea dimineții
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că pensiile speciale vor fi incluse în următoarele pachete de măsuri ale guvernului, cel târziu în al doilea…
EXCLUSIV. Mâna dreapta a lui George Simion, anunț de ULTIMA ORĂ: „Dacă AUR…”
Partidul AUR ia în calcul o măsură extrem de controversată: exproprierea acțiunilor deținute de compania austriacă OMV la Petrom, în scopul…
Mesaj fară precedent de la Călin Georgescu pentru Nicușor Dan, la asta nu se aștepta nimeni
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a lansat joi seara un atac virulent la adresa lui Nicușor…
End of content
No more pages to load