Călin Georgescu, baie de mulțime la Broșteni

Operațiune eșuată a lui Călin Georgescu. După ce a anunțat că merge cu un grup de voluntari să-i ajute pe sinistrații din localitatea Broșteni, județul Suceava, Georgescu a plecat din Broșteni după câteva ore în care doar s-a filmat și a blocat zona. Cei care au împărțit mâncare voluntarilor care chiar au muncit, nici n-au vrut să audă de susținătorii lui Georgescu, care mai mult s-au sprijinit în lopeți. 

Inundațiile care au lovit grav localitatea Broșteni, din județul Suceava, au mobilizat sute de voluntari din toată țara, însă implicarea acestora a fost umbrită de tensiuni apărute între diferitele grupuri venite să ajute. Voluntarii din echipa lui Călin Georgescu au fost refuzați la un punct de distribuire a hranei, pe motiv că nu ar fi participat efectiv la acțiunile de ajutorare a sinistraților.

Conform imaginilor distribuite de localnici, mai mulți voluntari ar fi părăsit zona cu lopețile și cizmele curate, fără semne vizibile că ar fi intervenit în operațiunile de curățare sau reconstrucție. „Au lopeți, au tot ce le trebuie, dar nu au pus mâna să facă ceva. Doar s-au plimbat. Eu nu i-am văzut să intre undeva, să facă ceva. Dar, uitați, sunt lopeți nou-nouțe”, a declarat un localnic, nemulțumit de atitudinea celor veniți în numele lui Georgescu.

Voluntarii au strigat toată ziua “Călin Georgescu, președinte!”.

Unul dintre voluntari a reacționat pe rețelele sociale, afirmând că a fost refuzat de organizatori când a încercat să primească o porție de mâncare. „Uitați, bă fraților, am venit și noi aici să vedem cum stă treaba cu mâncarea, că ne e foame. Se uită la noi și ne spune că nu prea se vede că am muncit. Că s-au săturat de toți ăștia ai lui Georgescu și de cei de la AUR. Cică să mergem să ne dea el să mâncăm. I-am zis că plătim, nu-i problemă, și ea tot ne-a zis că nu prea se vede că am muncit. Și pe urmă: «Cheamă-l pe Georgescu să-ți dea de mâncare». Păi ce e asta, mă?”, a relatat acesta într-un videoclip devenit viral.

Marian Godină: „Au coborât și au urcat. La fel de curați”

 

Polițistul Marian Godină a redistribuit un clip din Broșteni, în care voluntarii suveraniști pot fi văzuți scandând lozinci electorale, deși nu se implicaseră în activitățile de ajutorare. „Au coborât și au urcat. La fel de curați”, a comentat Godină în descrierea videoclipului.

 

Deși au fost prezenți simultan în zonă, George Simion și Călin Georgescu au acționat separat. Ambii au postat materiale video în care apăreau alături de susținători și susțineau că sprijină comunitatea locală, însă niciunul nu a recunoscut vreo intenție politică sau electorală.

Pentru a preveni haosul și riscurile asociate cu desfășurarea operațiunilor în condiții dificile de teren, Prefectura Suceava a transmis un mesaj clar: „Pentru a coordona mai eficient eforturile și a preveni riscurile asociate cu terenul dificil și utilajele aflate în acțiune, voluntarii sunt rugați să se prezinte la punctul de comandă din localitatea Broșteni, unde vor primi instrucțiuni clare”.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că prezența lui Georgescu a perturbat activitatea de pe teren. „Noi ne-am retras, ca să nu iscăm un scandal acolo. Orașul Broșteni e între munți, accesul e dificil, s-a blocat, nu se mai putea lucra, voiau să filmeze. S-a blocat orașul, vom putea să reluăm activitatea. Avem peste 200 de utilaje în Broșteni, ieri am avut 500 de voluntari, pompieri, jandarmi. Am încercat să îi lăsăm cumva să își facă activitatea de promovare”, a afirmat Șoldan.